4 lucruri pe care ar trebui să le cunoaşteti despre Disfuncţia Erectilă

Elit Medical | Publication Date: 12-02-2018 | Categorie: General | 98 Views

Disfuncţia erectilă, învăluită odată în mister, este acum în centrul atenţiei datorită reclamelor de mare profil pentru medicamente, cum ar fi Cialis, Viagra, Levitra sau Stendra. Este tentant să credem că tratamentul pentru disfuncţia erectilă incepe şi se termină cu aceste pastille, însă, este important să se conştientizeze faptul că mulţi bărbaţi pot uşura, sau chiar inversa disfuncţia erectilă, facând schimbări simple ale stilului de viaţă – precum pierderea excesului de greutate şi renunţarea la fumat – care sunt, de asemenea, de natură să sporească sănătatea lor generală şi să le reducă şansele de a dezvolta diabet, boli cardiovasculare şi sindrom metabolic. Dar, în ciuda acestei mari conştientizări asupra disfuncţiei erectile, mulţi barbaţi – şi femei – nu cunosc intr-adevar multe despre această condiţie. Aici sunt 4 lucruri de reţinut despre disfuncţia erectilă:

  1. Disfuncţia erectilă este adesea rezultatul unor boli sau afecţiuni care devin mai frecvente cu înaintarea în vârstă. Aceasta poate fi, de asemenea, un efect secundar al medicamentelor folosite pentru tratarea lor. Alte cauze posibile ale disfuncţiei erectile includ intervenţia chirurgicală de prostată, stresul, problemele de relaţie şi depresia.
  2. Alţi factori legaţi de vârstă in afară de boală pot afecta, de asemenea, capacitatea unui bărbat de a avea o erecţie – de exemplu, cu vârsta, ţesuturile îşi pierd din elasticitate şi comunicarea nervoasă incetineşte. Dar chiar şi aceşti factori nu explică multe cazuri de disfuncţie erectilă.
  3. Boala cardiovasculară este o cauză comună de disfuncţie erectilă. Arterele înfundate (arteroscleroza) afectează nu numai vasele de sânge ale inimii, dar şi pe cele de-alungul corpului, de asemenea. De fapt, la peste 30% dintre bărbaţii care merg la medic pentru disfuncţie erectilă, această condiţie este primul indiciu ca aceştia au boli cardiovasulare.
  4. Rezultate interesante ale studiului privind îmbătrânirea bărbaţilor din Massachusetts (stat din NE-ul SUA) sugerează că poate exista un flux natural al disfuncţiei erectile – şi anume, la unii bărbaţi, pot să apară probleme cu erecţia pentru o perioadă semnificativă de timp, şi apoi să dispară parţial sau in totalitate fără tratament.

De multe ori, indiferent de cauză, disfunctia erectilă poate fi abordată in mod eficient. Pentru unii bărbaţi, poate ajuta pur şi simplu pierderea în greutate şi exerciţiul fizic făcut mai des, alţii ar putea avea nevoie de medicamente şi, deasemenea, există şi alte opţiuni disponibile. Având în vedere varietatea de terapii disponibile, posibilitatea de a găsi soluţia potrivită este mai mare decât oricând.

Sursa: Harvard Health Publication

RECOMANDAM SI ALTE ARTICOLE

Cancerul de prostată este în creştere!
Cancerul de prostată este în creştere!

Cancerul de prostată este în creştere, este cel mai frecvent tip de cancer şi este a treia ...

Îngrijorător! În ultimii 5 ani s-a dezvoltat un nou tip de autism... virtual
Îngrijorător! În ultimii 5 ani s-a dezvoltat un nou tip de autism... virtual

Aveţi mare grijă cât timp vă lăsaţi copiii în faţa televizoarelor, tabletelor or...

Femeile şi diabetul – dreptul nostru la un viitor sănătos
Femeile şi diabetul – dreptul nostru la un viitor sănătos

La 14 noiembrie 2017 este marcată Ziua Mondială a diabetului cu genericul: „Femeile şi di...

Ce pot manca eu, diabeticul?
Ce pot manca eu, diabeticul?

Este intrebarea cea mai des intalnita in randul pacientilor cu diabet. Dr. Filip Marilena Iuliana si...